MONUMENTE ISTORICE DE PATRIMONIU
A trecut ceva timp de cand nu am mai scris, dar s-au petrecut multe evenimente in viata mea care mi-au luat mult din timpul meu liber.Unul dintre ele este mutarea mea in Bucuresti.Nimic spectaculos ati spune, dar pentru mine inseamna cel mai bun moment de a cunoste si a-mi satisface dorinta mea de a cunoste mult mai multe lucruri despre acest oras.
Cum sunt o iubitoare a istoriei oricarui lucru si mai ales a orasului unde locuiesc, acum vreau sa profit la maximum de acest prilej, care pana acum imi era greu deoarece eram doar o trecatoare prin capitala.
Asa ca am purces la drum.....era o seara de noiembrie rece, dar pe cer isi facuse aparitia stelele ,care m-au facut pe moment sa uit de frig....si mi-am propus o plimbare pe jos pe Calea Victoriei.
Strada era luminata feeric....dar am simtit ca vreau sa ma abat putin pe o straduta laturalnica ,care m-a atras prin formele cladirilor ,facandu-ma sa ma simt ca sunt intr-o lume de mult apusa.
Strada Manu era slab luminata ,asa ca ochii mei incercau sa desluseasca siluetele caselor, care ma atrageau ca un magnet.
Pasind cu teama de-alungul strazii.....am distins prin intuneric o silueta lunga ,asemanatoare unui castel....si maresc pasi catre ea.Intrarea cladirii era slab luminata si de abia puteam citi ce scria: Casa Niculescu - Dorobantu.
M-am intrebat vizibil uimita....cum casa?....este un adevarat castel medieval!....oare cine a fost Niculescu - Dorobantu?.....cine a realizat acesta frumusete de ''casa''?????
Am incercat sa citesc pe placuta de pe zidul de la intrare:
Monument istoric clasa A din sec.19, un adevărat palat în stil neo-renascentist francez, cu accente neogotice. Arhitect:Grigore Cerchez.
Era normal ca minunatul palat sa fie construit de celebrul arhitect Grigore Cerchez (1850 - 1927) inginer civil, profesor si arhitect român. A fost unul dintre adeptii si sustinătorii curentului istorist, de inspirare din trecut, concretizat în special în clădiri de factură neobracoveneasca, dar si neogotica în arhitectură. A urmat cursurile de la École Centrale des Arts et Manufactures de la Paris, iar în perioada 1876-1879 a ocupat la Bucuresti functia de inginer sef al orasului, care si-a pus amprenta pe multe cladiri din capitala.
Dar acum ma intreb: oare cine a fost proprietarul, cine a fost Niculescu - Dorobantu?
Iorgu Niculescu, capitan de dorobanti, si sotia sa Smaranda, incepatorii acestei spite care, desi a numarat membri putini la numar, si-a lasat numele inscris in istoria artelor frumoase romanesti. Tot ce este legat de aceasta familie poarta pecetea unui gust de netagaduit, fie ca este vorba de impunatoarele case din Bucuresti, proiectate de arhitectul Grigore Cerkez, fie de mormantul in stil neoromanesc de la cimitirul Bellu.
Este cunoscut faptul ca primele biserici pictate de Nicolae Grigorescu in judetul Prahova, la Puchenii Mari sau la Marginenii de Jos, au fost ctitorite de catre aceasta familie fara vechi nume boieresc, dar cu o pronuntata inclinatie artistica. Spre aceasta constatare indreapta si spiritul de colectionar de arta al lui Ilie I. Niculescu-Dorobantu, a carui sotie, Tatiana, a fost una dintre fiicele lui Ion C. Bratianu. De altfel, Ilie Niculescu-Dorobantu a fost, la inceputul secolului XX, seful organizatiei liberale de Ilfov. Era multa arta populara romaneasca in impozanta casa a acestora de pe Strada General Gheorghe Manu (fosta Strada Locotenent Dumitru Lemnea), cladita dupa planurile arhitectului mai sus-amintit, in stil neorenascentist francez. De asemenea, conacul lui Ilie Niculescu-Dorobantu de la Darvari (jud. Ilfov) a fost opera aceluiasi arhitect.
Mama lui Ilie I. Niculescu-Dorobantu, Alexandrina, nascuta Ceresanu, provenea dintr-o familie boiereasca din fostul judet Saac (astazi, Prahova) si evghenia urmasilor se explica in buna masura prin aceasta inrudire. De mentionat este si legatura de rudenie prin alianta cu pictorul Theodor Aman, a carui sotie, Ana Politimos, a fost casatorita prima data cu un membru al familiei Niculescu-Dorobantu, cu care a avut o fiica, pe cantareata de opera Zina de Nori.
Ilie I. Niculescu-Dorobantu avea un frate, Constantin, a carui casa a fost de asemenea proiectata de arhitectul Grigore Cerkez. Fiind o opera de arhitectura foarte reusita, imaginea ei este reprodusa in multe carti, fiind familiara cunoscatorilor. Se gasea la intersectia Bulevardului Lascar Catargiu (fost Ana Ipatescu) cu strada General Manu, cam pe locul unde este azi Hotelul Minerva. A fost distrusa intr-un bombardament al anului 1944. Dintre cele doua case ale fratilor Niculescu-Dorobantu, este azi inca in picioare cea a lui Ilie Niculescu-Dorobantu, in stil neorenascentist francez, care aminteste de aripa Louis XII de la Blois.
Legatura familiei Niculescu-Dorobantu cu aceasta arhitectura de inspiratie franceza neorenascentista s-a concretizat si in somptuoasa casa Lahovary de pe strada Orlando, azi sediu de ambasada, proiectata tot de catre arhitectul Grigore Cerkez. Aici au locuit Emil Lahovary si sotia sa Elena, nascuta Niculescu-Dorobantu. Din casatoria lor s-a nascut un fiu, Nicolae Lahovary, fost ministru plenipotentiar in Albania si in Elvetia, autorul unor lucrari de antropologie. A fost casatorit cu o elvetianca, stabilindu-se dupa cel de-al doilea razboi mondial in tara cantoanelor.
Constantin Niculescu-Dorobantu (1859-1910) a fost casatorit cu o belgiana cu sange albastru, Fernande Neef de Saint Val, avand trei fiice - Smaranda, Marie-Louise, Odine - si un fiu, Ion, care, la randul sau, a avut un fiu cu acelasi prenume. Cu acesta din urma, care s-a stins din viata in 1988, in Statele Unite, s-a incheiat spita.
Smaranda a fost casatorita cu inginerul Stefan Miclescu, fratele arhitectului Paul Emil Miclescu, avand un fiu, Ion, inginer, traitor de multi ani la Paris - de la care provin o serie de date despre familie, comunicate cu multa amabilitate.
Este cunoscut faptul ca primele biserici pictate de Nicolae Grigorescu in judetul Prahova, la Puchenii Mari sau la Marginenii de Jos, au fost ctitorite de catre aceasta familie fara vechi nume boieresc, dar cu o pronuntata inclinatie artistica. Spre aceasta constatare indreapta si spiritul de colectionar de arta al lui Ilie I. Niculescu-Dorobantu, a carui sotie, Tatiana, a fost una dintre fiicele lui Ion C. Bratianu. De altfel, Ilie Niculescu-Dorobantu a fost, la inceputul secolului XX, seful organizatiei liberale de Ilfov. Era multa arta populara romaneasca in impozanta casa a acestora de pe Strada General Gheorghe Manu (fosta Strada Locotenent Dumitru Lemnea), cladita dupa planurile arhitectului mai sus-amintit, in stil neorenascentist francez. De asemenea, conacul lui Ilie Niculescu-Dorobantu de la Darvari (jud. Ilfov) a fost opera aceluiasi arhitect.
Mama lui Ilie I. Niculescu-Dorobantu, Alexandrina, nascuta Ceresanu, provenea dintr-o familie boiereasca din fostul judet Saac (astazi, Prahova) si evghenia urmasilor se explica in buna masura prin aceasta inrudire. De mentionat este si legatura de rudenie prin alianta cu pictorul Theodor Aman, a carui sotie, Ana Politimos, a fost casatorita prima data cu un membru al familiei Niculescu-Dorobantu, cu care a avut o fiica, pe cantareata de opera Zina de Nori.
Ilie I. Niculescu-Dorobantu avea un frate, Constantin, a carui casa a fost de asemenea proiectata de arhitectul Grigore Cerkez. Fiind o opera de arhitectura foarte reusita, imaginea ei este reprodusa in multe carti, fiind familiara cunoscatorilor. Se gasea la intersectia Bulevardului Lascar Catargiu (fost Ana Ipatescu) cu strada General Manu, cam pe locul unde este azi Hotelul Minerva. A fost distrusa intr-un bombardament al anului 1944. Dintre cele doua case ale fratilor Niculescu-Dorobantu, este azi inca in picioare cea a lui Ilie Niculescu-Dorobantu, in stil neorenascentist francez, care aminteste de aripa Louis XII de la Blois.
Legatura familiei Niculescu-Dorobantu cu aceasta arhitectura de inspiratie franceza neorenascentista s-a concretizat si in somptuoasa casa Lahovary de pe strada Orlando, azi sediu de ambasada, proiectata tot de catre arhitectul Grigore Cerkez. Aici au locuit Emil Lahovary si sotia sa Elena, nascuta Niculescu-Dorobantu. Din casatoria lor s-a nascut un fiu, Nicolae Lahovary, fost ministru plenipotentiar in Albania si in Elvetia, autorul unor lucrari de antropologie. A fost casatorit cu o elvetianca, stabilindu-se dupa cel de-al doilea razboi mondial in tara cantoanelor.
Constantin Niculescu-Dorobantu (1859-1910) a fost casatorit cu o belgiana cu sange albastru, Fernande Neef de Saint Val, avand trei fiice - Smaranda, Marie-Louise, Odine - si un fiu, Ion, care, la randul sau, a avut un fiu cu acelasi prenume. Cu acesta din urma, care s-a stins din viata in 1988, in Statele Unite, s-a incheiat spita.
Smaranda a fost casatorita cu inginerul Stefan Miclescu, fratele arhitectului Paul Emil Miclescu, avand un fiu, Ion, inginer, traitor de multi ani la Paris - de la care provin o serie de date despre familie, comunicate cu multa amabilitate.
Dar istoria acestei case de unde a pornit???
Istoria casei acesteia incepe odata cu istoria familiei Niculescu, zis si Dorobantu. Familia nu a avut multi urmasi, membrii acesteia fiind putini, dar de numele lor sunt legate o multime de lucruri frumoase.Tot ce este legat de aceasta familie poarta pecetea unui gust de netagaduit, prin impunatoarele case din Bucuresti, proiectate de arhitectul Grigore Cerkez . Cele doua case Niculescu-Dorobantu din Bucuresti, una pe strada Manu (fosta strada locotenent Dumitru Lemnea) iar alt ape strada Orlando. Ei au mai colaborat si la conacul lui Niculescu-Dorobantul de la Darvari , dar si pentru realizarea monumentului funerar de la cimitirul Bellu.
Casa de pe stada Manu este construita intr-un stil neorenascentist francez, spunandu-se ca modelul ar fi fost castelul Louis XII de pe Valea Loirei, intre 1896 si 1911 pe terenul pe care sotia omului politic liberal Ilie Iorgu Niculescu-Dorobantu, Tatiana Bratianu, fiica lui Ion C. Bratianu, il primise ca zestre. De altfel, in perioada interbelica aici a fost sediul Partidului National Liberal.
Palatul Louis XII .
Din pacate curtea stramta nu lasa sa i se vada intreaga splendoare si nu ii pune in evidenta potentialul – stil gotic, caramida aparenta, ferestre sculptate in piatra, turnul inalt, acoperis de ardezie, coloanele de piatra de la terase, plafoanele din lemn (se vad putin si la exterior, pe sub arcadele unde azi isi parcheaza gipurile) si garguile de la scurgerile de sus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu