My secret

Viaţa este o luptă , trebuie să şti să lupţi dacă se merită,trebuie să şti când trebuie să te opreşti şi să o iei de la început ,trebuie să şti ce vrei de la ea şi să şti să o trăieşti ca şi cum ar dura doar o zi....o oră ....un minut...o secunda.

luni, 7 decembrie 2009

ISTORIA UNUI ORAS CU UN NUME PREDESTINAT "PITESTI"- o istorie fascinanta si marturii incredibile

Istoria Judetului


            Argeş : nume de istorie şi de legendă, nume evocator de descălecători de ţară, de voievozi şi de cetăţi . Materialul descoperit – urme ale culturii de prund, cea mai veche cultură din Europa – atestă existenţa unor aşezări pe aceste meleaguri cu 600000 de ani în urmă .



Etimologie
         Nicolae Iorga consideră ca numele Piteşti provine de la antroponimul „Pitul”, „Ca să se ajungă la Câmpulung, cine vrea să se coboare la satul Pitului, de unde Pitestii (cf. Pitulescu, Titu, Titesti), care, fiind la răscruce, a devenit mai târziu târg si la urmă oraş, trebuie să încalece spinările de dealuri …”

Aurelian Sacerdoteanu arăta că „în nume trebuie admis ca sigur radicalul Pit. Radicalul Pit intrat în toponimie trebuie să fie foarte vechi, de vreme ce i s-a pierdut sensul. Adăugarea sufixului -esti arată de asemenea o perioadă străveche. Raritatea toponimului Piteşti impune concluzia că nu provine prin fenomenul de roire a satelor”.
         Eu cred ca numele de Pitesti este dat si de pozitionarea lui.Incercati sa urmati orice drum care are destinatia Pitesti,din orice parte ati veni zariti orasul?..:)

Timpuri străvechi

           Aşezat pe dealurile de pe malul drept al Argeşului, Piteştiul este unul dintre cele mai vechi oraşe din România. Urme ale existenţei omului în această arie datează din paleolitic, fiind „cel mai puternic centru al activităţii umane din paleoliticul inferior în Europa, principala verigă de legătură dintre Africa şi Asia de sud-est, care erau, până nu demult, zone în care se cunoştea cultura de prund. Descoperiri arheologice au confirmat ipoteza conform căreia tribul condus Dromihetes (sec. IV-III î.e.n.) şi-a avut rădăcinile în această zonă, tribul fiind identificat cu argessenii (o populaţie de pe malurile Argeşului). Din perioada daco-romană, datează şi numeroasele fragmente de zidărie, ceramică şi monede. Cel mai important monument din judeţ, datând din acea perioadă, este Castrul roman de la Albota ,care era o tabără militară fortificată construită pe graniţa estică a Daciei. În epoca medievală, Piteştiul desfăşura schimburi economice cu popoare de la sud de Dunăre, menţionând aici Imperiul Bizantin.
            Prima atestare documentara a orasului Pitesti a fost  la 20 mai 1388, într-un act de danie al domnitorului Mircea cel Bătrân.Oraşul-târg Piteşti s-a dezvoltat ca un centru comercial, meşteşugăresc şi agricol. 
            Aici şi-au avut temporar reşedinţa voievozii Basarab cel Tânăr, Mihnea cel Rău şi Vlad cel Tânăr. Atestarea documentară de la 1388 face din Piteşti, alături de Câmpulung (1300), Curtea de Argeş (1300), Brăila (1350) şi Slatina (1368), unul dintre cele mai vechi târguri. O primă menţiune despre oraşul Piteşti apare în anul 1510. Ea este confirmată ulterior, la 27 august 1582, atunci când se face referire la organizarea orăşenească a comunităţii, conduse de un judeţ şi de 12 pârgari.
           Un alt important domnitor, Neagoe Basarab ,intre anii 1512 şi 1521,construieşte şi la Piteşti curte voievodală, de unde emite numeroase documente. Boieri şi dregători de seamă - Goleştii, Izvoranii, Cantacuzinii, Craioveştii etc. - în frunte cu domnul Unirii, Mihai Viteazul (1593-1601), au proprietăţi la Piteşti. Un nume legendar, care leagă istoria locurilor de perioada domniei lui Mihai Viteazul, este cel al marelui logofăt Ioan Norocea, căsătorit cu Doamna Stanca, fiica lui Mircea Ciobanul (1545-1554, 1558-1559) şi a Doamnei Chiajna, care a deţinut funcţia de reprezentant al Transilvaniei pe lângă Poarta Otomană şi care, după urcarea lui Mihai Viteazul pe tron, a ajuns mare vornic. Vestigii culturale din această perioadă au fost identificate pe lângă Biserica Sfântul Gheorghe, ridicată în 1656 - prima compoziţie supraetajată pe coloane de cărămidă din Ţara Românească - pe lângă Schitul din Trivale - ctitorie a mitropolitului-cărturar Varlaam - şi pe lângă Şcoala de Pictură, la care s-au format Popa Simion din Piteşti (Simion Popescu), Nicolae din Piteşti şi Petre Zugravul.

SCHITUL

În anul 1656, domnitorul Constantin Şerban şi doamna sa Bălaşa ctitoresc în miezul oraşului, pe fundaţiile unui mai vechi lăcaş de cult, Biserica Domnească Sfântul Gheorghe.
                 Aflată în inima oraşului, biserica a fost prima compoziţie supraetajată pe coloane de cărămidă din Ţara Românească.
                 Între 19 octombrie şi 8 noiembrie 1714, la porunca domnitorului Ştefan Cantacuzino, Piteştiul l-a găzduit pe regele Carol al XII-lea al Suediei. Acesta venea din Imperiul Otoman şi se întorcea spre Pomerania suedeză şi era însoţit de numeroase trupe. În toată această perioadă, piteştenii au avut de suferit de pe urma musafirilor, fiind nevoiţi să-i hrănească în condiţiile unui an secetos ce compromisese grav recoltele de grâu, orz şi furaje.
                Un alt domnitor, reverenţios pomenit de istorie, Constatin Brâncoveanu, construieşte case la Piteşti şi petrece, alături de curtenii săi, luni de toamnă îmbelşugată, în cuprinsul viilor prospere, pe care le deţinea pe Dealul Piteştilor şi al Goleştilor.
                O alta mărturie din anul 1793, este o pictura a lui Lugi Mayer,oraşul este reprezentat ca „un târguşor cu opt biserici, o mânăstire, mai multe case boiereşti şi locuinţele ispravnicilor de district”.

              O istorie a unui edificiu inedit,care dainuie si astazi si este pus in valoare intr-un stil  remarcabil " Biserica „Sfântul Nicolae”  un lăcaş de cult ortodox din Piteşti.
             Înainte de jumãtatea secolului al XVIII-lea, în Târgul Piteşti, pe Uliţa Mare, devenitã strada Şerban-Vodã şi numitã de comunişti Strada Victoriei, s-a zidit Biserica cu hramul Sfântul Nicolae. Anul primei ridicãri nu se cunoaşte, dar cea mai veche carte de slujbã creştinã donatã bisericii, dateazã din 1743.
             Pe 26 octombrie 1802, în jurul orei 11, un cutremur de adâncime, cu o magnitudine de 7,9 grade pe scara Richter s-a resimţit violent la Piteşti, Biserica Sfântul Nicolae fiind distrusă de intensitatea acestuia. Această biserică a fost reconstruită, cu toate că în 1848 aceasta a mai fost distrusă de un incendiu.

             A fost refãcutã din temelie şi târnositã la 30 octombrie 1812, „cu cheltuiala mahalagiilor şi ajutorul creştinilor, în timpul Domniei Sale Ioan Gheorghe Caradja, când ruşii s-au dus din ţarã. Pãstorind pe norodul acestei eparhii, Prea Sfinţia Sa iubitorul de Dumnezeu Ion Chirio Chir Iosif” .
„          În 18 august 1848, la trei ceasuri din noapte, au ars tot Târgul Piteşti, trei mahalale şi trei biserici, între care şi Biserica Sfântul Nicolae”.
            A treia zidire, mult mãritã, s-a sfinţit în 1864, având douã turle înalte, care se vedeau din depãrtare. În anul 1873, farmacistul Ştefan Babic a dãruit Bisericii Sfântul Nicolae un mare ceas cu patru cadrane, spre cele patru puncte cardinale, care a fost instalat în turla clopotniţei. Conectat cu clopotul bisericii, anunţa trecerea timpului, de se auzea în tot oraşul.
           La 30 aprilie 1878, în Biserica Sfântul Nicolae s-a oficiat primul Te Deum al României Independente, în prezenţa domnitorului Carol I, dupã ce a primit defilarea Regimentelor de Dorobanţi, pe platoul unde astãzi e Strada Exerciţiu, al cãrei nume vine de la poligonul de „exerciţiu de tragere” al armatei. A avut loc o manifestare grandioasã de mulţumire lui Dumnezeu şi glorificarea Armatei Române, dupã victoriile de la Griviţa, Rahova şi Plevna. Martorul ocular, I. S. Teodorescu, directorul Şcolii de Bãieţi nr.1, citat de Tatiana Bobancu în „Albumul Religios” din 1933, îşi aminteşte „cum a sosit Domnitorul Carol, cãlare şi plin de praf şi cum oamenii se îmbrãţişau, se sãrutau şi plângeau de bucuria neamului românesc”.
          Atunci Domnitorul şi-a stabilit comandamentul militar la Piteşti şi pregãtea o linie de apãrare, când armata rusã se stabilize în Bucureşti. Dupã câteva luni, Domnitorul Carol a dãruit Bisericii „Sfântul Nicolae“ un valoros policandru, datat în amintirea primului Te Deum oficiat în România Independentã.
           La începutul secolului al XX-lea, Biserica „Sfântul Nicolae“ a avut statutul de catedralã a oraşului.
           Ironia soartei face ca acest monument sa fie demolat in timpul comunistilor ,dupa ce reusise sa dainuiasca atator evenimente nefaste.
           In acele zile de barbarie comunistã, preoţii din Protoieria oraşului au dat dovadã de demnitate şi curaj, reuşind sã salveze icoanele, sfeşnicele împãrãteşti, cãrţile de rugãciune, policandrul dãruit de regele Carol I şi alte obiecte de cult, care au fost donate altor biserici. Pisania din 1812, spartã, şi marele ceas sunt expuse la Muzeul Judeţean Argeş.
            In semn de omagiu adus sfantului lacas ,in locul unde era odinioara Biserica "Sfantul Nicolae",s-a marcat locul cu pavele luminoase ce delimitează locul zidurilor bisericii,vizibil doar noaptea si s-a executat o macheta in miniatura . Macheta este făcută din lemn masiv (de cireş, de 6 şi 10 cm grosime), acoperită cu tablă de cupru şi luminată din interior. Lucrarea a fost realizată de sculptorul Ion Moise, are 250 cm înălţime, 222 cm lungime, 120 cm lăţime şi este amplasată chiar pe locul altarului care a aparţinut bisericii dărâmate.
              În data de 26 decembrie 2008, în a doua zi de Crăciun, pe locul altarului Bisericii cu ceas din Piteşti a fost expusă o replică în miniatură a lăcaşului de cult, cu binecuvântarea Preasfinţitului Episcop Calinic al Argeşului şi Muscelului şi în prezenţa edilului oraşului, Tudor Pendiuc, şi a directorului Centrului Cultural Piteşti, iniţiatori ai acţiunii. .  Nu vindecă rănile trecutului, dar ne ajută, atunci când privim replica, să ne amintim că, nu demult, înaintaşii noştri ascultau dangătul ceasului ce chema la Liturghie şi înălţau rugăciune de mulţumire, în frunte cu domnitor, pentru România independentă.
              Cand lumea ortodoxa sarbatoreste ziua "SF.NICOLAE",facatorul de minuni,am simtit ca trebuie sa va destainuiesc aceasta poveste a monumentului de cult.Una dintre minuni sa fi fost si a patra sansa care i se da bisericii?



          Acum veti intelege si mai bine de ce iubesc aceste meleaguri pline de atatea istorie si monumente reprezentative de arhitectură , care au marcat existenta Romaniei..







2 comentarii:

regressivelight spunea...

observ ca te specializezi si aici si pe celalalt blog in descrieri ale unor locuri/zone geografice.
aici mi-a placut mai mult ptr ca evita anumite expresii ori imagini care sunt in generral asociate cu grecia and stuff. aici esti mai personala si parca e mai interesant asa.

Pure Soul spunea...

:)))
normal ..aici descriu o particica din mine si este mult mai usor sa spun ce simt,ce gandesc si ce vreau sa transmit prin ce a ce scriu.