Oare ce este Adolescenţa? Am cautat o definiţie cât mai complexă care să definească acesta perioadă a existenţei noastre.
''Adolescenţă. Stadiul dintre pubertate şi adulter.''-Ambrose Bierce
''Adolescenţa nu este doar o perioadă importantă a vieţii, ci şi singura perioadă când putem vorbi despre viaţă în sensul complet al cuvântului.''-Michel Houellebecq
''Incredibila fascinaţie pe care o exercită asupra mea decăzuţii, solidaritatea cu ei, faptul că mă consider şi chiar sunt decăzut - toate astea îmi vin din adolescenţă, de la nopţile albe, de la voinţa vătămată, de la nepotrivirea mea cu lumea.'' - Emil Cioran''Toţi oamenii la adolescenţă ştiu care este legenda lor personală. În acest moment al vieţii, totul este limpede, totul este posibil şi oamenii nu se tem să viseze şi să dorească ce le-ar plăcea să facă. Cu toate acestea, pe măsură ce timpul trece, o forţă misterioasă încearcă încet, încet să dovedească faptul că legenda personală este imposibil de realizat. Sufletul lumii se hrăneşte cu fericirea oamenilor, sau cu nefericirea, cu invidia, cu gelozia. Împlinirea legendei personale este singura îndatorire a oamenilor.'' - Paulo Coelho
După frumoasa Copilărie vine fascinanta Adolescenţă .Ca intr-o perpetuă transformare, asemeni ca succesiunea anotimpurilor,aşa şi momentul de tranziţie între copilărie şi maturitate, adolescenţa este o perioada dificilă. Mintea si corpul suferă deopotrivă modificări. Cu toane şi momente de extaz, totul decurge atipic. Ai impresia ca toata lumea nu mai vede decat imperfecţiunile tale.Motive suficiente să apară probleme legate de încrederea în sine, de comunicare, de adaptare si integrare socială.
Adolescenţa este vârsta întrebărilor, a îndoielilor.Adolescenţii, reprezientă viitorul acestei societăţi.
Am conştientizat de acest aspect, şi m-am străduit să înveţ cât mai bine la şcoală, să urmez un liceu bun şi să intru la facultate.Inerent la această vârstă mi-am pus tot felul de întrebări de genul: "Cine sunt?", "De ce trebuie sa ţin cont pentru a lua o decizie corectă?", "Care este scopul meu in viaţă?" şi multe alte la care voi afla răspunsul mai târziu sau poate niciodată.
Am fost a doua generaţie care a putut face clasele 5-8 la cadrul unui liceu(colegiu),profesorii erau infricoşaţi de noi că eram aşa mititei,dar nu au coborât ştacheta pentru noi ,cerinţele erau ca pentru cei din clasele 9-12.Am absolvit un liceu de artă,asta era o muncă in plus faţă de cei care erau la licee aşa zise teoretice, aveam ore suplimentare de atelier care îmi furau din timpul meu şi aşa destul de mic de libertate.Am absolvit la clasa de sculptură, si poate şi de aceia vroiam să mă fac designer vestimentar ,orele de modelaj m-au să iubesc formele corpului omenesc...la ultimile ore din clasa a 12-a am devenit noi fetele modele pentru statui, iar mulajele se făceau direct pe trupurile noastre care erau cele mai frumoase modele..:).
Dar asta a rămas doar un hobbi pentru ca am oscilat mult în ce a ce să urmez după.Sunt studentă la A.S.E. şi am şi un job...nu pot sta fără să am activitate 24 din 24
In zilele noastre este din ce în ce mai greu să fii adolescent.Apar tentaţii de tot felul cum ar fi : drogurile, tigările, alcoolul.Cine apucă să meargă pe această cale va fi un om pierdut, fară adolescenţă, fară alţi prieteni decăt cei care merg pe acelaşi drum chinuitor, plin de prăpastii..E greu să fii tu insuţi cand anturajul te face altfel? Intr-o conversaţie cu prietenii trebuie sa le susţii afirmaţiile, cu toate că tu eşti de altă părere?
Eram adesea intrebată,''De ce nu fumezi,doar eşti fată de oraşi ,ce naiba? De ce nu bei alcool,la cot cu noi?''
Întotdeuna mi-am exprimat opinia, care era total diferită de aceea a amicilor, si aceştia dacă mi-au fost prieteni adevăraţi, mi-au apreciat părerea mea ,chiar dacă era contra.Răspunsul era:''Dacă sunt fată de oraş,de ce trebuie să am viciul fumatului şi al băuturii?Ce înseamnă să fumezi şi să bei la cot cu bărbaţii?Eu consider asta o emancipare a tuturor femeilor care vor sa pară egale cu bărbaţii,să le dovedeasca cumva ca sunt la fel ca ei?Dar atunci unde este feminitatea şi gingaşia unei femei,în ce constă?E aşa plăcut să vezi o femeie beată trăgând din ţigare de parcă ar fi singurul aer pe care il poate respira?Asemeni ,dacă te droghezi,cui ii faci rău? TIE însăţi şi de viciile astea nu te poate salva nimeni,nici chiar tu!''
Dacă cineva nu va lua în seamă părerea mea şi se va supăra pe mine că nu gândesc ca ei,aceasta problemă mă va face să fiu mai precaută în alegerea prietenilor, care trebuie să fie "pe aceeaşi lungime de undă" cu mine, altfel nu mă vor inţelege şi nu mă vor aprecia niciodată la adevărata valoare a fiinţei mele.
Aproape maturi şi mult prea copii, ne gândim cum am putea defini perioada prin care trecem.Unii spun ca este cea mai frumoasa perioada din viaţa unui om, alţii din contra spun că este foarte greu să te înţelegi cu un adolescent.Oricare ar fi părerea noastra, adolescenţa este etapa care face trecerea de la copilarie la tinerete.
Adolescenţii sunt diferiţi prin caracter, comportament fizic, gândire ,iar lista ar putea continua.Fiecare om este unic şi trăieste într-o lume a sa.In cadrul acestei etape te maturizezi, începi să priveşti lucrurile dintr-o altă perspectivă, devii alt om, diferit de ceea ce ai fost pană acum.
Adolescenţa reprezintă o perioada de iniţiere, în care fiecare începe să cunoască mai bine lumea, să-i descopere secretele, să pornească pe cărările neumblate ale vieţii, să se iniţieze în toate domeniile.Incepi să te cunoaşti pe sine, descoperi laturile personalităţii tale şi realizezi schimbările esenţiale ce iţi marchează existenţa.
Adolescenţa înseamnă pentru mine cea mai frumoasa perioadă din viaţa, cea mai plină de nelinişti, izvorătă din intrebările care işi caută răspunsul, cea mai puţin echilibrată din punct de vedere emoţional din cauză necunoaşterii locului pe care il are adolescentul în societate şi în univers şi totuşi febrilă de a se lansa într-o viaţa raţională şi armonioasă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu