MINCIUNA.....de ce minţim oare?

 OARE DE CE MINŢIM?

         O întrebare pe care mi-am pus-o de ceva timp,referitor la ce mi se întâmplă mie.

        Minciuna, ceva atât de banal, dar despre care s-a scris şi s-a filozofat din cele mai vechi timpuri până în zilelel noastre . Pornind de la Moise şi de la cele Cele zece porunci până la filozofi vestiţi, învăţăm de mici copii că nu este voie să minţim. Că nu este etic, că nu este corect şi că întotdeuna cea mai bună soluţie este adevărul. Numai că adevărul doare,supără, iar o dată ieşit din leagănul părintesc, înveţi că ceilalţi din jurul tău, de fapt, nu apreciază adevărul. Şi de data asta, credeţi-mă, nu vă mint!

         Toată lumea minte, în fiecare zi, în fiecare oră, treaz, în somn, în vise… Minţim prin omisiune, prin insinuări, ne folosim de diferite tehnici ale limbajului non-verbal, ne ascundem sub machiaj, ne vopsim părul, apelam la chirurgia plastică, folosim parfumuri pentru a ne camufla mirosul natural, plângem cu lacrimi de crocodil, simulam orgasme, afişăm zâmbete false etc.

         De ce totuşi minţim? Deoarece homo sapiens trebuie să se integreze social şi să facă faţă unui mediu competitiv… Minţim pentru că ne ajută să supravieţuim, iar faptul că avem inclusiv capacitatea de a ne minţi şi pe noi înşine, ne ajută să acceptam comportamentul fraudulos. 

        Ş-apoi, nu suntem unica specie care înşeală. Plantele şi animalele comunică între ele prin sunete, ritualuri, culori, subsţante chimice. Aceste comportamente s-au dovedit a fi metode de înşelare şi de transmitere a unei informaţii total incorecte, dar cu acelaşi scop nobil - supravieţuirea. 

       Minciuna face parte din instinctul nostru de conservare. Natura favorizează înşelătoria, deoarece asigură avantaje pentru supravieţuire. Aceste şiretlicuri devin din ce în ce mai sofisticate o dată cu înaintarea pe scara evoluţiei. Dezvoltarea socială i-a determinat pe strămoşii nostri să devină din ce în ce mai inteligenţi şi mai adaptabili prin folosirea cu succes a intrigilor, târguielilor, cacialmalei şi a escrocheriilor. Rezultă, că oamenii sunt născuţi nişte veritabili minciunoşi. Coregrafia complexă a jocurilor sociale este o componentă centrală a vieţilor noastre, cei mai buni impostori obţin avantaje pe care cei oneşti nu reuşesc să le obţină. Minciuna ne facilitează interacţiunile sociale. Cei care mint mai bine, obţin slujbe mai bune şi au succes mai mare în dragoste. 

         De ce avem tendinţa de a „strecura” ici-acolo câte o minciunică?....

        Mark Twain spunea: „Toată lumea minte, în fiecare zi, în fiecare oră, treaz, în somn, în vise, când este fericită, când este tristă şi chiar dacă îşi vor ţine limba nemiscată, picioarele lor, ochii lor, atitudinea lor va sugera minciuna”. De fapt, ceea ce Twain vrea să spună este ca minciuna este fundamentala condiţiei umane.

        Dar minciuna se strecoară şi în relaţiile cu cei apropiaţi nouă....şi asta cred că doare cel mai rău..:(.

Am ajuns să ne minţim părinţii, fraţii, prietenii, partenerul/ra de viaţă .....ce a ce eu consider că este foarte grav.

       Părinţii şi partenerii de viaţă poate îi mai minţim pentru că sunt unele lucruri  care le-ar provoca durere ,dezamăgire şi nu vrem să le spunem pentru că îi iubim prea mult şi unele adevăruri dor prea tare şi pot fi interpretate într-un mod nu tocmai  dorit şi în sensul pe care l-am dori noi şi atunci ne tot învârtim în *jurul cozii* şi evităm cu bună ştiinţă să spunem adevărul denaturândul pe ici pe colo....poate  doar  încercând să înflorim puţin subiectul.....dar prietenii ,pe ei de ce trebuie să-i minţim?

       Prietenii sunt semnalul nostru de alarmă la  realitate....ei ne readuc cu picioarele pe pământ când noi  suntem prea aerieni, când batem câmpii ,când visăm prea mult ....ei sunt acolo pentru a ne spune când greşim pentru că ei văd lucrurile din afara interiorului nostru,ei  sunt ochii  noştri  spre realitate.,spre adevăr.......dar şi aici intervine o problemă.......dragilor, de multe ori nu ştim să selectăm adevăraţii prieteni, ei sunt unici  şi  foarte rari....un adevărat prieten ne doreşte doar binele ,nu îşi urmăreşte interesele lui......prietenii adevăraţi  sunt unul, maxim 2....nu o listă întregă de colegi ,vecini ,amici ...pe care îi confundăm adesea şi le dezvăluim secrete pe care şi cu care ne vor ataca la momentul când ne aşteptăm mai puţin......aceia nu ne sunt prieteni ...aceştia ne vor întoarce spatele sigur când vom avea nevoie de ei...

       Şi atunci îmi pun întrebarea: DE CE NE MINŢIM PRIETENII?? 

Poate pentru că ne trag de mânecă şi ne spun pe şleau: *-vezi că nu-i bine ce ai făcut!*...sau că persoana cu care sau de care te-ai îndrăgostit nu este ce a ce-ţi doreşti tu....pentru că tu eşti orb şi  ai impresia că cel care îţi spune, o face din invidie sau gelozie şi nici decum că ar dori să suferi mai puţin pe viitor?

       Unii chiar s-au specializat să mintă atât de bine încât cred şi ei minciuna pe care o spun...şi dau greş şi se tot contrazic pe ei însăşi.....prin a face una şi a spune alta,crezând că-şi păcălesc prietenul(a nu se înţelege partenerul de viaţă).

       Atunci vă întreb pe voi cei care citiţi acest blog......mai poate fi credibil cel care te minte?

SE POATE DOVEDI CONTRARIUL?.....CUM ŞI ÎN CE FEL?

Ei cred că mint prietenul ...dar de fapt pe ei se vor minţi mereu.....greşesc oare?