Somewhere in Time

               Dorinţa mea de teleportare nu a pornit de la acest film de care mi-a amintit cineva...dar care mi-a plăcut la nebunie când l-am revăzut şi a mi-am adus aminte acum cu plăcere de el.

 Filmul plecă de la tema întoarcerii în timp.

*La petrecerea de lansare a piesei de teatru pe care o scrisese, el întâlneşte o doamnă în vârstă care ii sopteşte "întoarce-te la mine" în timp ce îi îndeasa un obiect în mâna strânsă. Când deschide mâna, Richard identifică obiectul ca fiind un ceas de buzunar. Dar ca orice artist simte lipsa unei muze creatoare. Atunci el  părăseşte oraşul pentru a se putea revigora şi ajunge lângă oraşul în care si-a făcut studiile, la hotelul Grand. În plimbările sale prin hotel, găseşte fotografia unei femei tinere şi frumoase. În căutările sale,de a afla cine este frumoasa din fotografie reuseşte şi o identifică ca fiind Elise McKenna o actriţă de la începutul secolului şi află că tânăra este de fapt chiar bătrâna ce ii dăruise ceasul de buzunar în urmă cu câţiva ani,dar care murise între timp.

TELEPORTAREA....ceva de viitor?

                 Albert Einstein s-a îndoit de existenţa teleportării cuantice, pe care a botezat-o suspicios "acţiune supranaturală la distanţă". Alături de alţii astrofizicieni, Einstein era de părere că legăturile dintre particule sunt asigurate de nişte entităţi ascunse. "Paradoxul EPR", pe care l-au brevetat cei trei in 1935, a fost demonstrat însă  în 1982 de către fizicianul francez Alai.

 Şi iată că astăzi se poate vorbi despre ..teleportare..

Transmiterea de informatii cu ajutorul teleportarii cuantice a atins un nou record de distanta: 144 de kilometri.

Dar eu nu la teleportarea de informaţii vreau să vorbesc,ci de teleportarea oamenilor...mi-şi dori să pot face asta...adică să mă pot plimba în timp ...în sensul invers al ceasornicelor ...al timpului...iar dacă aş mai putea schimba şi

TIMPUL SUBIECTIV

            În timp totul se ...scurge...se comprimă....se şterge...se uită ...ca amintirile..ca visele..ca zilele...ca viaţa....şi se adună laolată... undeva, la asfinţitul soarelui ..când ne vom depăna poveştile fiinţei noastre.

...apoi poveştile le adunăm undeva... în sipetul sufletului… şi continuam să trăim în iureşul vremii. Anotimpurile se învârt în jurul nostru şi, de cele mai multe ori orbecăim în căutările noastre după transcendent....după fericire.. ori după o viaţă mai bună.

     Ne furişăm printre ani şi abia când mai adunăm câte unul în pumnii noştri .... ne întrebam „când a trecut… timpul?”. 

     Şi uite aşa ne trezit cu frunzele toamnei pe umeri fără să ştim ...de ce... când şi cum... zgribuliţi de frig .... în jur, totul e îngheţat. E… iarnă…!

SIMFONIA LALELELOR 2010

       



      De vineri Piteştiul este în sărbătoare...are loc a 33-a ediţie a SIMFONIEI LALELELOR...motiv de a-mi suprima pentru moment astenia de primăvară , îmbătându-mi simţurile cu parfumul florilor din grădina Raiului şi a-mi scălda privirea cu cele mai frumoase culori ale curcubeului pe care natura le poate oferi ochilor noştri pământeni.

Pentru prietena mea cea mai dragă ....Camelia

Sunshine Award este floarea primită a doua oară ,ca dar ,de la cea mai dragă prietenă a mea virtuală (din păcate)..Camelia.

Aşa că mă oblig în primul rând să  scriu 10 lucruri care imi plac mie…subiect care se poate trata la infinit.....cu instrucţiunile de rigoare.

Instrucţiuni (pe lângă 10 lucruri ce îţi plac):
1. Să postezi premiul!

2. Să oferi premiul la 12 prieteni!

3. Să afişezi linkul lor! Desigur.

CONCLUZII * INDIFERENŢA

        De sărbători m-am distrat, m-am plimbat...apoi mai târziu mi-am analizat coportamentul faţă de tot ce a ce mă înconjoară ...am plâns...am râs ....şi am decis....voi deveni o persoană indiferentă ...voi trata pe cei din jur cu indiferenţa....ştiu că nu sunt capabilă de ce-mi propun referitor la  poziţia mea faţă de indiferenţă ,dar am obosit să fac pe zâna bună...chiar mi s-a reproşat că sunt prea altruistă şi nu mă gândesc şi la mine....pe chestia asta am destui profitori.

Deci de luni mi-am propus să pun masca INDIFERENŢEI.

         Nu vreau să mai plâng pentru nimeni şi mai ales pentru mine...nu vreau să plâng când  doresc... deoarece nu vreau să simt privirea de milă , de compătimire....nu vreau să mai plâng singură, pentru că nu mă pot opri prea repede din plâns...mă gândesc prea profund la mine.. şi plâng, şi plâng...uneori ascult muzică veselă...pentru a nu mai fi tristă... pentru a uita momentul în care râdeam şi de care acum plâng.

nu mai vreau să râd... şi apoi  să mă doară uneori....vreau să nu-mi mai pese de nimeni pentru o vreme....vreau să-mi pese doar de mine ...vreau să-mi pun ordine în viaţa mea ...în mintea mea...în sufletul meu...în inima mea...şi asta voi face.....

        Mi-am propus să fac pe viitor atât de multe cu viaţa mea....cu cariera mea ....cu mine însumi... încât voi fi ocupată 25 din 24 de ore..:P

*voi folosi timpul la maxim doar pentru mine şi sufletul meu.....sună mai mult a egoism. ..dar uneori trebuie să fi şi aşa ....

*voi deveni asemeni unei perle care se va închide în scoica ei ca să nu mai poată fi *furată* de nimeni.... deranjată de nimeni şi de nimic...

*cam aici se încheie povestea unei flori...prin excelenţă independentă....

poate voi mai reveni pe aici ....dar nu prea curând...cu bine...

UN PAŞTE FERICIT!

      Sărbătoarea Paştelui, celebrată în acest an de ortodocşi cât şi de catolici la 04 aprilie, marchează miracolul Învierii Domnului, iar actele de purificare din Săptămâna Luminată readuc echilibrul şi armonia creştinilor.

Denumirea de Paşte a fost iniţial aplicată de primii creştini la comemorarea anuală a Cinei celei de Taină, care avea loc în seara de 13 Nisan (ziua a 13-a a lunii Nisan din calendarul evreiesc - prima lună din an) şi consta dintr-o masă rituală. Această celebrare se substituia vechii mese pascale evreieşti, care marca sărbătoarea azimilor (pâiniţe din făină şi apă, care se mănâncă numai la sărbători).