TIMPUL SUBIECTIV

            În timp totul se ...scurge...se comprimă....se şterge...se uită ...ca amintirile..ca visele..ca zilele...ca viaţa....şi se adună laolată... undeva, la asfinţitul soarelui ..când ne vom depăna poveştile fiinţei noastre.

...apoi poveştile le adunăm undeva... în sipetul sufletului… şi continuam să trăim în iureşul vremii. Anotimpurile se învârt în jurul nostru şi, de cele mai multe ori orbecăim în căutările noastre după transcendent....după fericire.. ori după o viaţă mai bună.

     Ne furişăm printre ani şi abia când mai adunăm câte unul în pumnii noştri .... ne întrebam „când a trecut… timpul?”. 

     Şi uite aşa ne trezit cu frunzele toamnei pe umeri fără să ştim ...de ce... când şi cum... zgribuliţi de frig .... în jur, totul e îngheţat. E… iarnă…!

    Şi totuşi... ce tristi mi se par oamenii care nu pot şi nu ştiu să-şi descrie în cuvinte sentimentele.....mă întreb... oare simt ceva cu adevărat?

        După părerea mea cei care pot înţelege ce se petrece în sufletul lor... au sentimente constructive şi logice.Eu una  nu cred în iubirile care apar aşa dintr-o străfulgerare....în acele iubiri devastatoare...distructive... care lasă urme dureroase şi adânci în sufletele rănite.Cei care au parte de astfel de iubiri sunt aceeia care se zbat zi de zi ...ceas de ceas ...între dragoste şi ură.... fericire şi deziluzie.

        În dragostea de acest gen se consumă cu repeziciune toate etapele unei iubiri şi în scurt timp constaţi...o silă enormă ....şi uşor sau brutal ....unul ....părăseşte *barca*... şi urmele acestei iubiri ....brăzdează adânc ..lăsând răni adânci.... cei singuri ...cei părăsiţi ....se simt pierduţi..năuciţi... şi nu înţeleg cum tocmai lor li s-a putut întâmpla aşa ceva...şi se chinuie cu întrebările.... .ce am greşit?....cum s-a întâmplat?…..De ce ?

       Să iubim ...este aşa de frumos.... să iubeşti şi să primeşti şi tu la fel.... aceeaşi iubire.

       Dar nu trebuie să uităm ....să fim raţionali...să fim stăpâni pe noi.... pe sentimente....să ştim să dăruim atât cât trebuie......să nu sufocăm cu iubire pe cei din jur...mai ales persoana cea mai apropiată....trebuie să conştientizăm că ce e mult... nu e bun ......

       O undă de mister....de reţinere.....poate face din jocul perfid al seducţiei să  ne aducă.... ce ne dorim din suflet.... dar  nu putem avea….fericirea....dragostea...

        Dar suntem neajutoraţi în faţa timpului. Tot el e singurul care vindecă rănile ....şi şterge urma lacrimilor...şi este singurul care nu priveşte înapoi...

        Oare de aceia s-a inventat clepsidra.....ca să adunăm totul în ea şi să revenim până vom învăţa să nu repetăm aceleaşi greşeli???????