Copilaria *Inocenta si frumusete

Da...imi este dor de copilarie....de fapt de frumusetea si inocenta ei....
Da ...eram asemeni ingerasului din poza care intamplator imi seamana aproape perfect ,doar ca eram blonda cu parul numai bucle ,cu ochisorii mari si caprui....si imi placea sa-mi pun flori in par....
Eram o rebela ca si acum....faceam doar ce nu trebuie ,ce era interzis....pe langa fratele meu  , care era de fapt  fata in casa si eu baietoiul....firi diametral opuse ..el mai tacut ,iar eu o guraliva  ...vorbeam si pentru el....si cu toate ca eram o nebunatica si nu prea ascultam de nimeni ...eram cea mai rasfatata,cea mai iubita ...eram ingerasul familiei... si acum imi spune mami ca eu am fost ca si cum ar fi avut 10 baieti ...neastamparata, cu inconfundabilul meu stil de a ma lovi...

Nu mai spun ca saraca mami ,cand pleca cu mine pe undeva trebuia sa aiba grija de mine sa nu ma fure cineva....plecam cu oricine ...si cum eram ca o papusica vorbareata si plina de energie....si copii ma "furau"...dar cei mari!?....asta e valabil si acum...:)).
Copilaria este etapa cea mai frumoasa din viata omului.

Eu m-am nascut si am crescut la oras inchisa intre patru pereti, obligata sa nu sar, sa nu fac zgomot, ca sa nu deranjez vecinii....dar cu toate astea nu m-am sinchisit prea mult....cand aveam chef sa tip,tipam,urlam,plangeam,radeam,ghiuiam.

Dar in inima mea de copil, pastrez amintiri frumoase despre tot si toate care mi-au marcat copilaria.
Mi-a placut si imi place si acum orasul unde m-am nascut, unde revin cu drag de fiecare data . Acolo mi-am facut prieteni cu care m-am jucat sau am hoinarit prin imprejmuiri. Ne jucam de-a vata-ascunselea, stateam la soare sa ne jucam cu animalele.
Am gasit o poezioara extrem de frumoasa ,care mi-a placut ...

"Copilãria e o stare, ţi se spune

atunci cînd o pierzi, cînd eşti mare.

Copilãria e o stare?

O stare indusã de poveştile cu zîne,

un timus care ne rãmîne,

un apendic, o povarã, o amintire grea?

Cine eşti tu, copilaria mea,

ca o altã fiinţã dizolvatã în mine?

O moştenire, un cadou neales?

Dar cum rãmîne-atunci cu poezia

şi cu ereditatea unui vers?

– Dar ce cãuta aicea Poezia?!

– Rimeazã numai cu Copilãria!

Copilãria nu e o stare

copilãria e-o întoarcere-n timp

pe cînd dormitau zeii în Olimp

pe cînd se inventase Armonia.

Copilãria e-o rãscumpãrare a fiinţei

de la cãmãtari nemiloşi.

Pentru cã toţi copiii sînt frumoşi,

vrem înapoi copilãria!

„S-o recîştigi e greu!“, tunã în munţi

un glas ca al lui Dumnezeu.

O merit eu? O merit eu?

Veşnica recunoştintã, mã înclin, jos pãlãria

cãtre neaşteptatul zeu

ce ne-a redat copilãria!"

Cred cu convingere ca toti ne dorim sa mai putem retrai copilaria...pentru ca ne este dor de frumusetea si inocenta ei.
*Vreau copilaria inapoi!"