In afara de sarbatoarea Martisorului, primele zile ale lunii Martie au un statut special in toata tara: de la mic la mare, romanii isi aleg una dintre aceste zile, numind-o “baba mea” si urmaresc cu atentie vremea, incercand sa-si prevesteasca viitorul an in functie de aspectul zilei: o “baba” insorita si senina anunta un an bun si linistit. Dimpotriva, o “baba” mohorata si ploioasa sau cu zapada inseamna ca urmeaza un an plin de necazuri si de suparari.Se pare ca anul asta nu au fost decat "babe" care prevestesc necazuri....a mea este maine....dar nu ma astept sa fie prea buna...:(. In aceasta perioada, vremea este la fel de instabila, precum firea babelor. In 9 Martie, ortodocsii ii celebreaza pe cei 40 de mucenici, arsi pe rug in perioada de inceput a crestinismului. In anumite parti, exista obiceiul de a prepara din aluat „mucenicii”: un fel de covrigi in forma de “opt”, mult mai mici si fierti in apa indulcita in care se adauga nuci si scortisoara, iar pentru barbati aceasta zi este cea mai speciala ....trebuiesc baute 44 de pahare de tuica sau votca sau coniac sau vin....nu conteaza ,fiecare v-a bea cei doreste sufletelul, dar in numar de 44..:P.
In calendarul popular, la aceasta data incep zilele “mosilor”, care sunt 9, asa cum sunt si zilele “babelor”, babe numite in Ardeal si „vantoase”.
In calendarul popular, la aceasta data incep zilele “mosilor”, care sunt 9, asa cum sunt si zilele “babelor”, babe numite in Ardeal si „vantoase”.
Una dintre bebe este BABA DOCHIA.....
Din mosi stramosi, ziua de intai martie apartine Babei Dochia, straveche zeitate agrara. Numele acesteia provine din calendarul bizantin unde in prima zi a primaverii este celebrata Sfanta Evdokia. Mitul Babei Dochia este unul dintre cele mai frumoase si importante mituri autohtone, cunoscand mai multe variante. Sunt considerate zile ale Babei Dochia zilele cuprinse intre intai martie, inceput de an in vechiul calendar autohton si noua martie, ziua echinoctiului de primavara in calendarul iulian.
Se spune ca Dochia ar fi fost fiica regelui dac Decebal, de care s-a îndragostit Traian, cuceritorul Daciei. Dochia era o fata extraordinar de frumoasa, . Dupa cucerirea Daciei, asezandu-se pe meleagurile dacice, Traian este vrajit de farmecul fetei si doreste sa o ia de nevasta. Traian urmareste ca prin uniunea sa cu Dochia sa dea un exemplu celorlalti romani, asigurandu-se in felul acesta asimilarea populatiei dacice. Pentru ca fata este foarte mandra si refuza categoric sa raspunda sentimentelor falnicului cuceritor, incerca sa fuga. Este urmarita de Traian si de trupele acestuia si se ascunde printre stancile sacre ale muntelui Ceahlau. Este ajunsa din urma de Traian. In acel moment, Dochia ii cere ajutor zeului Zamolxis si ii cere sa o prefaca in stane de piatra decat sa capituleze in fata cuceritorului poporului dac. Ascultandu-i ruga fierbinte, zeul o transforma impreuna cu oile sale in stane de piatra.
O alta varianta povesteste despre Baba Dochia care a avut un fiu, pe numele sau Dragobete care s-a casatorit împotriva dorintei ei. Pentru a-si necaji nora, într-o zi rece de iarna, i-a dat acesteia un ghem de lâna neagra si a trimis-o la râu sa-l spele, spunându-i sa nu se întoarca pâna când lâna nu devine alba. Fata a încercat sa spele lâna, dar chiar daca degetele sale au început sa sângereze, culoarea lânii ramânea tot neagra. De disperare, pentru ca nu se putea întoarce acasa la sotul iubit, a început sa plânga. Impresionat de durerea fetei, Domnul Iisus Cristos i-a aparut în cale si i-a dat o floare rosie, spunându-i sa spele lana cu ea.
Multumindu-i, fata a pus floarea în apa, a spalat lâna si a constatat cu uimire ca lâna s-a albit. Fericita ca a reusit sa duca la bun sfârsit aceasta sarcina grea, si-a îndreptat pasii spre casa, dar nu a fost primita bine, soacra sa, din contra, auzind povestea fetei aceasta a acuzat-o ca Martisor (asa îi spunea fata, deoarece nu-l recunoscuse pe Iisus) era iubitul ei. Dupa aceasta întâmplare, Dochia a pornit împreuna cu turma sa spre munte, fiind convinsa ca primavara venise deja, altfel de unde ar fi putut Martisor sa aiba floarea? Pe parcursul calatoriei sale, si-a scos, rând pe rând, cele doisprezece cojoace pe care le purta, pâna a ramas fara nici unul. Dar vremea s-a schimbat. Pe cât de frumos fusese la începutul zilei, pe atât de urât se facuse acum. Ningea si totul începuse sa înghete. Dochia a înghetat împreuna cu oile sale, transformându-se, conform legendei, în stana de piatra. Rocile se pot observa si astazi pe muntele Ceahlau si sunt o marturie vie a acestui mit românesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu