Umbra lui Mircea la Cozia

Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate,
Către ţărmul dimpotrivă se întind, se prelungesc,
Ş-ale valurilor mândre generaţii spumegate
Zidul vechi al mănăstirii în cadenţă îl izbesc.
Dintr-o peşteră, din râpă, noaptea iese, mă-mpresoară,
De pe muche de pe stâncă, chipuri negre se cobor;
Muşchiul zidului se mişcă... printre iarbă se strecoară
O suflare, care trece ca prin vine un fior.
Este ceasul nălucirii: un mormânt se dezveleşte,
O fantomă-ncoronată din el iese... o zăresc...
Iese... vine către ţărmuri... stă... în preajma ei priveşte...
Râul înapoi se trage... munţii vârful îşi clătesc.

Ascultaţi!... marea fantomă face semn... dă o poruncă...
Oştiri, taberi fără număr împrejuru-i înviez...
Glasul ei se-ntinde, creşte, repetat din stâncă-n stâncă,
Transilvania-l aude, ungurii se înarmez.
Oltule, care-ai fost martor vitejiilor trecute,
Şi puternici legioane pe-a ta margine-ai privit,
Virtuţi mari, fapte cumplite îţi sunt ţie cunoscute,
Cine oar’ poate să fie omul care te-a-ngrozit?
Este el, cum îl arată sabia lui şi armura 1,
Cavaler de ai credinţei, sau al Tibrului stăpân,
Traian, cinste a Romei ce se luptă cu natura 2,
Uriaş e al Daciei, sau e Mircea cel Bătrân?
Mircea! îmi răspunde dealul; Mircea! Oltul repetează.
Acest sunet, acest nume valurile îl primesc,
Unul altuia îl spune; Dunărea se-nştiinţează,
Şi-ale ei spumate unde către mare îl pornesc.
Sărutare, umbră veche! primeşte închinăciune
...................................................................

 În week end am fost pe Valea Oltului ,la Cozia.....de câte ori păşesc pe lespezile de piatră ale Mânăstirii Cozia mă cuprinde o căldură şi emoţie interioară care imi face sufletul să se liniştească şi să se simtă în siguranţă....aici revin mereu când simt că am nevoie de putere divină care să-mi aline sufletul obosit şi biciut de lumea zbuciumată în care trăim.....îmi place să zăbovesc până la apusul soarelui la poalele zidurilor Mânăstiri ...să aştept să se întunece şi cu respiraţia sacadată de emotie să aştept apariţia fantomei  lui Mircea....să mă iau după ea şi să o urmăresc de-a lungul potecii ce duce la Olt....s-o ascult cum îi vorbeşte...cum dă porunci oştirii...şi să-i trimit sărutarea şi inchinăciunea cuvenită măreţului Mircea....asemeni poeziei lui Grigore Alexandrescu.
Dar cel mai mult mă fascinează muntele Cozia....Am o slăbiciune pentru el...Ţin minte ca azi fascinaţia acestui munte ce se ridica peste Olt ca un uriaş, pe care-l priveam cu admiraţie de fiecare dată când poposeam la poalele lui.Mi-era dor de răsăritul şi apusul privit dinspre culmile lui.

Cozia, cetate de stîncă admirabil construită şi stilizată de activitatea milenară a naturii, domină valea Oltului şi depresiunile marginale prin înălţimile sale modeste de 1500-1600 m. Străjuită de contraforturi şi văi adinci, de turnuri luminate de soare şi abrupturi intunecate, această îngrămădire de culmi aproape complet împădurite se desprinde din lanţul Carpaţilor Meridionali ca o insulă ce ne stîrneşte mereu curiozitatea şi interesul. Abrupturile nordice de sub vîrful Omul, ce răsar semeţe sau abia se întrezăresc din pădurea deasă de conifere sau făgete, privesc spre Ţara Loviştei, acest ţinut de istorie în care s-a zămislit voievodatul lui Seneslau.
Cozia, munte de veghe, munte de adăpost şi refugiu în timpul invaziilor şi războaielor, îşi trage numele fie de la cuvîntul cuman ,,koz" (nucă) pe care turcii, veniţi după prădăciuni pe valea Oltului, l-au dat muntelui îmbrăcat spre poale cu întinse livezi de nucete, fie de la slavonul nkoz" (capră), respectiv ,,kozie" (al caprei). Unii geografi şi istorici, frapaţi de individualitatea muntelui Cozia şi de măreţia pe care i-o dau numeroasele chipuri de piatră, consideră că acesta nu ar fi altul decît muntele sfînt al geto-dacilor -Kogenon - de la care şi-ar trage denumirea.
Locuri încărcate de istorie ...te fac să tresari la fiecare trecere a ta prin aceast locaş de poveste..de legendă..de istorie....de aceia il iubesc şi voi reveni de câteori mi se v-a face dor de el...asemeni unei căprioare care nu uită să zburde pe crestele inalte ...căutând supremaţia mult dorită.